Povestea vietii unuia dintre cei mai bogati romani din perioada interbelica, dupa emigrarea sa in America (anii 1946-1965) Nicolae Malaxa (1884-1965), unul dintre cei mai bogati oameni de afaceri din Romania interbelica, a fost o persoana discreta. Departe de scandalurile inaltei societati si de tumultul vietii politice, prefera sa-si exercite din umbra influenta asupra conducerii tarii. Cu ajutorul fabuloasei sale averi, si-a asigurat un loc in anturajul regelui Carol al II-lea. A obtinut si simpatia extremei drepte, prin donatii consistente oferite Garzii de Fier. In schimb, i-a fost tot mai greu sa prospere in vremea dictaturii antonesciene (care isi propusese starpirea fenomenului coruptiei) si apoi in anii postbelici, pe fondul ingerintei sovieticilor in politica si economia Romaniei si al influentei crescande a comunistilor. A incercat sa cumpere si bunavointa acestora, prin cadouri scumpe catre Gheorghe Gheorghiu-Dej si Ana Pauker, dar a inteles repede ca nu mai avea viitor in tara. In 1946, ateriza pe aeroportul newyorkez La Guardia, cu speranta ca va inlocui averea pierduta si ca, urmand proverbialul vis american, va inmulti milioanele de dolari. Nu a reusit. Urmarit de trecutul lui tulbure, a fost investigat de INS, FBI si CIA si denigrat de o parte a emigratiei romanesti (inclusiv marele sau rival, Max Ausnit). I s-au adus patru principale acuzatii: colaborarea cu regimul nazist (prin relatia sa de afaceri cu Albert, fratele lui Hermann Goring), respectiv cu autoritatile comuniste, sprijinirea Garzii de Fier si intrebuintarea unor metode ilegale in scopul dobandiri rezidentei permanente. Avocatii sai excelenti, dar foarte costisitori le-au demontat una cate una si l-au salvat de la expulzare. In planul afacerilor, industriasului nu i-a priit mediul american, asa incat ultimii ani de viata l-au gasit cu averea imputinata si visurile spulberate...

„Cercetarea lui Rüdiger von Kraus asupra lungii istorii a familiei lui de saşi transilvăneni mi-a revelat felul în care cultura plină de vigoare a unei minorităţi a putut făuri o viaţă comunitară, la intersecţia mai multor imperii şi popoare, Imperiul Habsburgic, Imperiul Otoman, mai apoi Ungaria şi România, păstrându-şi identitatea şi traversând structuri statale succesive şi numeroase schimbări economice […] Suntem în faţa unei naraţiuni fascinante şi instructive.” (Charles S. Maier, profesor de istorie la Universitatea Harvard)„Citesc şi citesc şi nu pot să las cartea din mână. Sunt emoţionat că, în preajma sfârşitului vieţii, pot încă să aflu aşa de multe despre dragul meu Făgăraş, în care unii critici literari au văzut un adevărat Macondo al meu. Admir migala şi metoda ştiinţifică a autorului, rigurozitatea sa ramificată, care nu scapă din vedere nicio sursă documentară şi nicio nuanţă a contextului. Jos pălăria sau, mai bine spus, chapeau!” (Eginald Schlattner) ..